No offence dar....din lumea mai batrana am invatat o chestie (asta este scuza mea pentru care nu o sa postez in acest topic, sorry )
"Pustiule, gandeste-te bine cui ii spui si ce ii spui.Si tine minte...NU ARATA NIMANUI CA ESTI SLAB SAU CA TE DOARE.Tine zambetul pe fata chiar daca inima te doare.Chiar daca stii ca in urmatoarea secunda vei fi legat,zambeste. " (Vorbe spuse.....prea bine de un om care nu mai este acum printre noi )

hmm...cine spune ca nu a mintit niciodata ori e nebun ori prea pueril ca sa accepte acest fapt....minciuna este si ea o arta dar care de cele mai numeroase ori nu duce la nimic bun...este unul dintre acele sentimente si act...pe care iti place sau nu sa il faci dar nu vrei sa ti se intample tie...nimanui nu-i place sa fie mintit...si eu am mintit de cumplit de multe ori ...minciuni mici nevinovate pe care le-am construit fara sa realizez sau poate nici nu am stiut ca au avut impact atat de mare asupra urechilor ce le-au ascultat...nu am cauzat nici o neplacere atat de mare incat sa o memorez sau sa supar pe cineva...dar mi s-a intamplat sa fiu fortata de imprejurare sa ascund/mint ceva de cineva si s-a dovedit a fii mult mai benefic decat adevarul in sine...au trecut ani de atunci si acum stau si ma gandesc ca lasitatea a fost de bucată mea...acum sunt radicala si spun adevarul fara ocolisuri,razant cu absolut orice pret si orice risc...stiu ca adevarul doare mult mai tare decat minciuna dar incerc sa ma comport si sa fiu cat mai cinstita posibil cu cei din jurul mereu pentru ca asta astept sa primesc la randul meu...e greu,stiu cer prea mult dar ...ofer pt a putea primi....chestia asta cu minciuna e relativa...parerea mea este ca totul sta in psihicul si personalitatea persoanei...si mai ales in cea de-a 2 pers cu care poarta dialogul...sunt "n" cazuri in care nu ai nici cel mai vag cand sa ascunzi sau sa minti pe cineva dar acea persoana te forteaza involuntar sa o faci ...si sfarsesti prin a minti ...aici depinde de tine, de principiile tale ca pers si cat de mult pui tu accent pe adevar...parerea mea este ca mai bine cinstit si cu ochiul umflat decat mincinos si ingropat de viu..(un pic exagerat..dar ADEVARAT) http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk&feature=related

"Arătam eu îndurerat cînd într o dimineaţă găsii pe biroul meu de la Oraca o floare? Nu, dar îmi smulse un surîs. Cine mi o pusese? Poate femeia de serviciu... Ea avusese un gest cu mîna la gură (care semăna cu al mamei) în ziua cînd venisem cu semnul de doliu la haină. "Mama dumneavoastră? exclamase. Era bătrînă?" "Nu, nu era bătrînă!" "O, săraca, te pomeneşti că o fi chinuit o vreo boală... S a chinuit mult?" mă întrebase cu acea ştiinţă naivă despre viaţă şi moarte care nu consideră rele nici viaţa nici moartea (ne sînt date!), ci suferinţa, pe care n o merităm, fiindcă nimeni n a vrut să se nască şi nimeni nu crede că nu trebuie să moară, dar de ce să suferim, oricîte rele am fi creat pe acest pămînt...? (Se vedea că deşi în vîrstă, nu cunoştea şi n ar fi crezut dacă i s ar fi spus măcar unul dintre marile rele de pe pămînt comise de oameni şi care ne aduc o suferinţă pe care o merităm.) "Nu, i am răspuns, nu s a chinuit mult!" "Mama e tot ce avem mai scump...", mai spusese această fiinţă umană care răspundea la numele de... Nu, nu ca îmi pusese pe birou acea floare! Trecuseră de atunci şapte luni... Cine putea fi?"
(Cel mai iubit dintre pamanteni-Marin Preda)


Voi asigură si exemple reale in urma carora cad in patima melancoliei....